Evaluare neurocognitivă

Demența Alzheimer

Tulburările de memorie, gândire, raționament, dificultățile în îndeplinirea activităților cotidiene, modificarea capacității de comunicare, a dispoziției și comportamentului sunt simptome care necesită, cât mai rapid de la apariție, o evaluare atentă.
Dacă o persoană apropiată devine confuză, agitată sau începe să uite, este foarte important să îi sugerați să se adreseze medicului.

• De ce să aflam din timp?
Simptomele demenței Alzheimer pot fi foarte asemănătoare cu manifestările altor boli precum depresia, afecțiunile tiroidiene, cardiace, infecțiile sau cu efectele interacțiunilor dintre medicamente, ale abuzului de alcool sau deshidratării.
Cunoașterea cauzei acestor manifestări poate ajuta persoana afectată: să înțeleagă cauza simptomelor, să beneficieze de tratamentul, îngrijirea și susținerea adecvate cauzei simptomelor (spre exemplu medicamente antidepresive dacă este vorba despre o depresie, modificarea tipurilor și dozelor de medicamente dacă este vorba despre efecte adverse ale combinațiilor acestora sau un tratament specific pentru boala Alzheimer sau alte forme de demență, în funcție de caz), să își facă planuri pentru viitor.
Pe lângă excluderea altor cauze ale tulburărilor de memorie, identificarea tipului de demență este de asemenea foarte important, întrucât tratamentul diferă de la o formă la alta. De exemplu, medicamentele administrate în boala Alzheimer nu sunt eficiente în demența Pick; dimpotrivă, pot chiar să accentueze simptomele.

• Stabilirea diagnosticului
Nu există în prezent un singur test pe baza căruia să se poată stabili cu certitudine diagnosticul de boală Alzheimer. La acest diagnostic se ajunge în urma unei evaluări sistematice care exclude alte cauze posibile.

• Consultatiile de specialitate
Diagnosticul poate fi stabilit de cadre medicale din mai multe specialități. Primul pas pe care trebuie să îl faceți este să vă adresați medicului de familie, care, în funcție de situație (vârsta pacientului, simptome), vă va recomanda unuia dintre acești specialiști: neurolog, psihiatru, neuropsiholog sau psiholog clinician, geriatru. Dacă medicul de familie nu vă sugerează o consultație de altă specialitate, este dreptul dumneavoastră să solicitați acest lucru în condițiile în care considerați că vă poate fi de folos.
Identificarea cauzei simptomelor poate să dureze uneori mai mult timp și să necesite examinarea pacientului de către mai mulți specialiști. Evaluarea neuropsihologică este deosebit de importantă, fiind necesară în diferențierea modificărilor cognitive asociate îmbătrânirii normale sau determinate de unele tipuri de demență.

• În ce constă evaluarea persoanei cu tulburări de memorie

Istoricul medical al pacientului și al familiei acestuia
Examinarea stării mintale a pacientului
Examenul fizic
Testele de laborator
Examinarea psihiatrică și psihologică

• Lucruri pe care este necesar să le aveți la dumneavoastră în momentul prezentării:
documente medicale ale pacientului (bilete de ieșire din spital, rezultatele analizelor efectuate recent, inclusiv radiografii sau tomografii, carnetul de sănătate, scrisori medicale de recomandare)
lista medicamentelor pe care le ia în prezent pacientul (atât cele prescrise de medic, cât și cele administrate din proprie inițiativă)
ochelarii de vedere (dacă este cazul) sunt necesari pentru efectuarea testelor care implică cititul sau scrisul.

• Rolul familiei
În unele cazuri, persoana cu tulburări de memorie se va prezenta singură la medic. Alteori, va fi necesar ca membrii de familie sau persoanele apropiate să se implice în mod deosebit în pregătirea detaliilor legate de consultație. Ce puteți face:
stabiliți o programare la medic pentru persoana respectivă
cereți-i acordul să o însoțiți la examinarea medicală
ajutați-o să ajungă la policlinică/cabinetul medical
ajutați-o să facă pregătirile pentru prima consultație
întrucat situația în care respectiva persoană se află poate fi pentru ea o importantă cauză de distres, oferiți-i sprijin afectiv
aveți răbdare, este posibil ca stabilirea unui diagnostic să dureze mai mult timp.

• Daca diagnosticul este boala Alzheimer
Acestea sunt cateva dintre întrebările pe care le puteți adresa medicului:
Ce înseamnă acest diagnostic?
La ce ne putem aștepta în timp?
Ce îngrijiri vor fi necesare, atât în prezent cât și în viitor?
Ce tratamente există pentru această boala? Care sunt riscurile și beneficiile?

Pentru o evaluare neuropsihologică în cadrul cabinetului nostru, ne puteți contacta la numărul de telefon: 0728 415 423